Ne găsiți pe și pe .

O investigație Context arată că deportările migranților fără adăpost din UE, în special din România și Polonia, au crescut numeric în ultimii ani. În 2024 au fost deportați 100 de români (față de circa 50 în 2020) și 360 de polonezi (față de 160 în 2020).

Mai multe orașe olandeze culeg date privind comportamentele deranjante, precum: lipsa unei reședințe, dormitul pe stradă, căutarea prin tomberoane și cerșitul.

Pornind de la aceste abateri, poliția înmânează personal persoanelor vizate notificările de deportare, scrise în olandeză, acestea având 28 de zile să părăsească țara, la finalul perioadei fiind informată structura olandeză responsabilă de refugiați.

Mulți dintre cei care sunt deportați revin imediat în Țările de Jos, dat fiind că nu există granițe între țările europene din zona Schengen.

Legislația europeană permite libera circulație între statele membre, dar cei care se mută în altă țară trebuie să dispună de mijloacele necesare pentru a se întreține în noua țară, dacă stau mai mult de 3 luni. Țara-gazdă nu are dreptul de a verifica dacă o persoană dispune de aceste mijloace fără motive întemeiate.

Sursa: Context.ro 

Citește și: