Zohran Mamdani (50,4% dintre voturi) a câștigat cursa pentru funcția de primar al orașului New York, învingându-i pe fostul guvernator Andrew Cuomo (41,6%) și pe republicanul Curtis Sliwa (7,1%). Social-democratul în vârstă de 34 de ani (musulman de origine indiană născut în Uganda) a atras mânia președintelui Donald Trump.
• Zohran Mamdani îl va înlocui pe controversatul primar în funcție, Eric Adams.
• Președintele SUA, Donald Trump, îi îndemnase pe new-yorkezi să voteze pentru Cuomo, un fost rival de-al său.
• După victorie, Zohran Mamdani a clamat că e vorba de răsturnarea unei dinastii politice și a lansat critici la adresa președintelui Donald Trump: „Dacă există cineva care poate arăta unei națiuni trădate de Donald Trump cum să-l învingă, acela este orașul care l-a făcut posibil”. „În acest moment de întuneric politic, New York va fi lumina”.
• Trump a amenințat că va tăia fondurile federale pentru New York dacă Mamdani va câștiga.
• După ce republicanii au pierdut atât cursa pentru primăria New York-ului, cât și alegerile pentru guvernator în New Jersey și Virginia, Trump a reacționat pe platforma sa Truth Social. „TRUMP NU SE AFLA PE BULETINUL DE VOT, IAR ÎNCHIDEREA GUVERNULUI A FOST CELĂLALT MOTIV PENTRU CARE REPUBLICANII AU PIERDUT ALEGERILE ÎN ACEASTĂ SEARĂ”.