Ne găsiți pe și pe .

Madagascar trece prin cea mai gravă criză politică din ultimii ani, după ce președintele, Andry Rajoelina, a părăsit țara în urma unui val de proteste conduse în principal de tineri din generația Z și pierderii sprijinului armatei, pe fondul unei situații economice dezastruoase. 

• Mișcarea de protest, declanșată pe 25 septembrie din cauza crizelor de apă și electricitate, s-a transformat rapid într-o revoltă generalizată împotriva corupției, sărăciei și lipsei serviciilor de bază.

Liderul opoziției, Siteny Randrianasoloniaiko, a confirmat că Rajoelina a fugit duminică la bordul unui avion militar francez, după ce unități importante ale armatei, inclusiv CAPSAT, forța de elită care îl sprijinise în lovitura de stat din 2009, au trecut de partea protestatarilor și au refuzat să tragă asupra mulțimii.

Președintele a apărut ulterior într-un mesaj video pe Facebook, pretinzând că s-a retras „pentru siguranța sa”, dar refuzând să demisioneze.

Franța, fosta putere colonială, este suspectată că ar fi facilitat evacuarea liderului malgaș. Emmanuel Macron a evitat să confirme operațiunea, cerând doar „păstrarea ordinii constituționale”, avertizând armata să nu profite de furia tinerilor.

Capitala, Antananarivo, este acum controlată de forțele rebele, iar garda națională și jandarmeria au numit deja noi comandanți. Președintele Senatului, țintă a nemulțumirilor populare, a fost înlocuit, ceea ce sugerează că pregătirile pentru o tranziție sunt în curs. Conform Constituției, șeful Senatului ar trebui să preia interimatul în cazul vacanței puterii.

Protestele sunt alimentate de o realitate economică dramatică: Madagascar are o populație de 30 de milioane de locuitori, cu vârsta medie sub 20 de ani, iar trei sferturi trăiesc în sărăcie extremă. „În 16 ani nu au făcut decât să se îmbogățească, iar noi am rămas la fel de săraci”, spune un tânăr hotelier de 22 de ani, plătit cu echivalentul a 67 de dolari pe lună.

Cel puțin 22 de persoane au murit de la începutul revoltei. Madagascar devine cel mai recent exemplu dintr-un val global de revolte ale generației Z, după ce, luna trecută, protestele tinerilor au dus la căderea guvernului din Nepal.

Sursa: Reuters

Citește și: