Ne găsiți pe și pe .

Sorin Grindeanu a candidat astăzi singur pentru funcția de președinte al Partidului Social Democrat, fiind ales cu 2.787 de voturi din cele 2.810 exprimate. Titus Corlăţean, care anunțase la un moment dat că intenționează să candideze pentru această funcție, a renunțat recent.

După ce rezultatul a fost făcut public, Grindeanu a declarat: „De astăzi, pornim la drum. Avem foarte multă muncă de făcut. Forţa pe care o are PSD-ul nu o are nimeni. Nu trebuie să inventăm nimic nou. Trebuie să facem ceea ce am făcut întotdeauna, să stăm aproape de oameni şi să facem politici publice pentru români. Uniţi pentru români puternici doar împreună. Aşa să ne ajute Dumnezeu”.

De asemenea, Sorin Grindeanu a menționat realizările PSD sub conducerea unor foști lideri PSD, invitați la eveniment și prezenți în sală:
„Azi, alături de noi, sunt oameni importanți care pot demonstra oricând acest lucru: Îl avem pe dl Adrian Năstase, în mandatul căruia România a intrat în NATO. Îl avem pe dl Mircea Geoană, în mandatul căruia România a intrat în Uniunea Europeană. Îl avem pe dl Victor Ponta, în mandatul căruia s-a schimbat cursul României din punct de vedere economic și social. Și îl avem pe dl Marcel Ciolacu, în mandatul căruia România a intrat în Schengen.
Să-mi spuneți dacă mai există un partid care să poată enumera atâtea realizări istorice!”.

Congresul PSD a votat și o modificare a statutului partidului, eliminând sintagma „partid progresist” din definirea partidului.

Într-o investigație publicată recent, Valeriu Nicolae prezintă o sinteză a carierei politice a lui Sorin Grindeanu, a implicării în afaceri a acestuia și a soției, precum și a altor membri de familie:

Sursa: EuropaLiberă 

Citește și: