Ne găsiți pe și pe .

Informația: fostul candidat la preşedinţie Călin Georgescu a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru promovarea în public a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de crime de război, precum şi pentru promovarea în public a idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în formă continuată. 

Context: Parchetul afirmă că în perioada 16 iunie 2020 - 16 mai 2025, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, la momentele temporale 16 iunie 2020, luna septembrie 2020, 02 octombrie 2021, 01 septembrie 2024 și 16 mai 2025, inculpatul a promovat în public, prin diverse mijloace, idei, concepţii și doctrine fasciste, legionare și xenofobe, precum:
- mobilizarea în masă a națiunii în vederea regenerării și renașterii acesteia prin palingeneză – crearea omului nou, sub cupola misticismului creștin ortodox, inclusiv prin acceptarea implicită a folosirii unor mijloace violente;
- necesitatea emergenței unui lider carismatic, predestinat și autoritar, apt să pună în operă acest proces;
- glorificarea excesivă a trecutului istoric prin contrast cu situația prezentă, caracterizată de afectarea profundă a demnității comunității naționale și de plasarea acesteia în sfera statutului de victimă, ca urmare a acțiunilor unor inamici ai statului, artificial identificați sub forma unor actori statali externi;
- ultranaționalismul populist având la bază un nucleu mitic creștin;
- cultul mareșalului Ion Antonescu, persoană condamnată definitiv pentru crime de război, elogiind persoana acestuia, prezentându-l drept erou național și reproducând, prin imitație, aproape până la identitate, nu doar cuvintele, ci și gesturile și tonul vocii sale și efectuând salutul legionar cu ocazia unui discurs susținut în fața unei mulțimi de protestatari la adresa restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, la data de 02 octombrie 2021.

Sursa: Parchetul de pe lângă ICCJ 

Citește și: