Interesul Abu Dhabi International Holding Company pentru activele externe ale Lukoil crește după relaxarea restricțiilor americane
Abu Dhabi International Holding Company a confirmat că a transmis Trezoreriei SUA intenția de a participa la procesul de achiziție a activelor externe ale Lukoil, după ce SUA au autorizat companiile să inițieze discuții cu grupul rus până la 13 decembrie. Decizia marchează intrarea IHC într-o competiție tot mai aglomerată, în care se regăsesc deja companii majore din industria energiei, precum ExxonMobil, Chevron și fondul american de investiții Carlyle.
Întâlnire între reprezentanți SUA și UE pentru a discuta planul de pace pentru Ucraina propus de americani, văzut de mulți ca un plan al capitulării Ucrainei
Duminică, 23 noiembrie, va avea loc la Geneva, Elveția, o întâlnire între reprezentanți ai SUA (secretarul de stat, Marco Rubio, și emisarul special, Steve Witkoff), ai Ucrainei și ai Uniunii Europene (consilieri de rang înalt din Germania, Franța, Marea Britanie și Italia) pentru a discuta planul de pace pentru conflictul din Ucraina propus de SUA.
Cum arată viața unui judecător al CPI, pus sub sancțiuni de SUA pentru o decizie privind crime împotriva umanității comise de demnitari israelieni
Le Monde descrie cum arată astăzi viața judecătorului francez de la Curtea Penală Internațională (CPI), Nicolas Guillou, care a fost pus sub sancțiuni americane printr-o decizie luată de Donald Trump pe 20 august și căruia i s-au impus nenumărate interdicții, inclusiv în Europa, în ce privește accesul la sistemul bancar ori utilizarea conturilor pe diverse platforme/ aplicații.
Datoria publică a României a ajuns la 58,9% din PIB
Datoria publică a României, pe fondul majorării împrumuturilor pe termen lung și mediu, a ajuns în iulie 2025 la 1.070 miliar de lei, adică 58,9% din PIB, datoria externă fiind de 547 miliarde de lei (30,1% din PIB).
Acord climatic cu rezultate slabe la Belém: un triumf pentru producătorii de petrol, nu pentru planetă
Summitul climatic COP30 s-a încheiat în Brazilia cu un acord considerat insuficient de majoritatea delegaților, un text diluat care nu menționează direct combustibilii fosili – principala sursă a încălzirii globale. Rezultatul a fost interpretat ca o victorie diplomatică pentru marile state producătoare de petrol, precum Arabia Saudită și Rusia, care au blocat orice formulare explicită privind eliminarea treptată a petrolului, gazelor și cărbunelui.
Fostul președinte Jair Bolsonaro, reținut înaintea unei adunări în fața locuinței sale a susținătorilor
Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro a fost reținut sâmbătă de poliția federală, cu câteva ore înaintea unei adunări anunțate de susținători în fața locuinței sale din Brasilia. Măsura marchează sfârșitul celor peste o sută de zile de arest la domiciliu, perioadă în care Bolsonaro a contestat o condamnare a Curții Supreme pentru complot în vederea răsturnării rezultatului alegerilor din 2022.
Incendiu într-un bloc din sectorul 5 al Capitalei. 17 persoane, spitalizate, una este în stare gravă
Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă, 22 noiembrie, într-un bloc de 11 etaje de pe strada sg. Ion Nuțu din sectorul 5 al Capitalei. 17 persoane au fost spitalizate pe fondul expunerii la fum, una, un bătrân de 60 de ani, fiind în stare gravă, acesta fiind găsit inconștient în casa scării blocului.
Documentar: „Cazul inginerului Gheorghe Ursu”, ucis în arestul Securității pentru că s-a împotrivit regimului
În urmă cu câteva zile a fost publicat online, pe canalul Cinepub, documentarul despre inginerul Gheorghe Ursu, ucis în arestul Securității după ce a denunțat decizia fostului președinte Nicolae Ceaușescu de a opri consolidarea clădirilor afectate de cutremurul din '77. De peste 30 de ani, Andrei Ursu luptă pentru a face cunoscut adevărul despre moartea tatălui său.
Amenințarea armelor care acționează asupra creierului
Armele capabile să modifice conștiința, memoria sau comportamentul oamenilor nu mai aparțin imaginarului SF, avertizează doi cercetători de la Universitatea din Bradford. Michael Crowley și Malcolm Dando susțin că evoluțiile rapide din neuroștiințe, farmacologie și IA creează premisele unei noi categorii de arme chimice, orientate direct către sistemul nervos central.
Președintele american Donald Trump și noul primar ales al New Yorkului, Zohran Mamdani, întâlnire neașteptat de cordială la Casa Albă
Întâlnirea dintre președintele american Donald Trump și noul primar ales al New York-ului, Zohran Mamdani, anunțată drept o confruntare politică dură, s-a transformat într-un dialog surprinzător de cald. Deși, în campanie, Mamdani îl numise pe Trump „despot”, iar Casa Albă îl prezentase pe primar drept „comunist”, cei doi au afișat în Biroul Oval o relație aproape jovială.
Guvernul finalizează aplicația SAFE: 16,6 miliarde euro pentru transporturi și Armată
Guvernul a finalizat aplicația de finanțare pentru Programul SAFE, prin care România poate accesa 16,6 miliarde de euro în condiții avantajoase. Componenta majoră – peste 12 miliarde de euro – este destinată dotării Armatei și celorlalte structuri din sistemul național de apărare, cu obiectivul ca 50% din echipamente să fie produse în România.
Trump presează Kievul să accepte planul de pace. Europa pregătește un răspuns
Inițiativa de pace propusă de președintele american, Donald Trump, a deschis un nou capitol tensionat în războiul din Ucraina. SUA au transmis Kievului că trebuie să accepte documentul până pe 27 noiembrie, Ziua Recunoștinței. Refuzul ar putea însemna încetarea livrărilor de arme americane, principalul sprijin militar al Ucrainei. Planul prevede cedări teritoriale importante în favoarea Rusiei, punct pe care Trump îl consideră inevitabil într-un interval scurt.
Un cetățean moldovean a fost arestat după ce a încercat să treacă frontiera cu un sistem portabil de apărare antiaeriană rusesc
Un cetățean moldovean de 37 de ani a fost arestat după ce a încercat să treacă frontiera pe la Albița cu un sistem portabil de apărare antiaeriană rusesc, 18 rachete antitanc portabile și 8 lansatoare de grenade antitanc, cu destinația Israel.
AUR a plătit 1,5 milioane de euro pentru 3 zile de promovare a lui George Simion la Realitatea Plus
O investigație Snoop arată că AUR a plătit 1,5 milioane de euro către Realitatea Plus pentru 3 zile de promovare a lui George Simion în timpul campaniei electorale: un milion de euro pentru o zi de promovare (12 mai 2025) pe post (dintre care 450 de mii de euro pentru emisiunea „Culisele statului paralel”, la care politicianul nici măcar nu a participat) și restul de circa 500 de mii pentru alte două zile.
Externalizarea scrisului către IA și riscurile pentru gândirea umană
Într-un articol de opinie publicat pe Contributors.ro, Adrian Antohi scrie că externalizarea tot mai frecventă a activităților de scriere către IA schimbă felul în care gândim și comunicăm. Instrumentele generative produc rapid texte corecte și bine structurate, ceea ce îi determină pe mulți utilizatori să renunțe la efortul propriu de a formula idei. Scrisul, însă, rămâne un proces profund uman, care ne obligă să ordonăm informația, să alegem cuvintele potrivite și să ne clarificăm gândurile.
Guvernul extinde lista medicamentelor compensate: 41 de tratamente noi pentru pacienţi
Guvernul a aprobat extinderea listei medicamentelor compensate şi gratuite cu 41 de noi produse, marcând unul dintre cele mai importante progrese din ultimii ani pentru pacienţii din România. Ministrul sănătăţii, Alexandru Rogobete, a subliniat că măsura aduce terapii moderne, inclusiv generice şi biosimilare, mai aproape de bolnavi.
Secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei respinge afirmațiile oficialilor americani
Rustem Umerov, secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, respinge afirmațiile oficialilor americani potrivit cărora ar fi acceptat termenii unui plan de pace în 28 de puncte propus de administrația Trump.
Retragerea lui Makavelli din cursa pentru Primăria Capitalei reconfigurează lupta electorală
Retragerea lui Virgil Alexandru Zidaru, cunoscut drept Makavelli, din cursa pentru Primăria Capitalei schimbă dinamica competiției electorale din București. În mesajul adresat susținătorilor, acesta a explicat că renunțarea reprezintă un gest pentru „unitate”, anunțând susținerea pentru Anca Alexandrescu, candidată independentă susținută de AUR.
Agenția Europol avertizează despre riscul recrutării și manipulării copiilor pentru a comite acte extreme
Agenția Europol a emis o notificare („Intelligence Notification”) privind apariția unor comunități online, asemănătoare cultelor, care recrutează copii vulnerabili și îi manipulează să comită acte extreme, inclusiv crime.
Guvernul actualizează distribuția bugetului PNRR pentru reforme și investiții
Guvernul României a adoptat o hotărâre prin care modifică anexele la HG nr. 1235/2022, referitoare la distribuția bugetului PNRR pentru reforme și investiții. Ajustarea reflectă necesitatea adaptării alocărilor financiare la prioritățile curente și stadiul implementării proiectelor. Analiza datelor privind distribuția bugetului PNRR pentru România relevă câteva concluzii esențiale despre prioritățile și structura alocărilor.
Sute de mii de oameni au plătit 6 ani un tarif lunar pentru un serviciu inexistent
Sute de mii de oameni din Timișoara au plătit pentru nu mai puțin de 6 ani un tarif, inclus în factura de gunoi, pentru organizarea a două campanii anuale de predare gratuită a deșeurilor mari (mobilier, canapele etc.), care nu au avut loc niciodată.
Ministerul Agriculturii refuză să desființeze un institut de cercetare fără activitate
Ministerul Agriculturii refuză de 4 ani să desființeze un institut de cercetare din subordine (Institutul de Imbunătățiri Funciare - ISPIF) care nu are nicio activitate, cu patru angajate, dintre care trei pensionare, instituție care a tot acumulat datorii, fiind al doilea cel mai mare datornic la stat.
Ministrul educației: „deblocarea posturilor pentru anul viitor” este „prioritatea priorităților”
Ministrul educației, Daniel David, a afirmat joi într-o conferință de presă că „prioritatea priorităților este deblocarea posturilor pentru titularizare anul viitor”. Alte priorități: elaborarea de metodologii pentru concursul de directori și selecția inspectorilor și punerea în dezbatere publică a ordinului privind școlile mentor.
Tribunalul Sibiu a respins cererea ANAF de instituire a sechestrului asupra bunurilor fostului președinte Klaus Iohannis
Tribunalul Sibiu a respins joi cererea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice, Braşov, de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei fostului preşedinte Klaus Iohannis, care urmărea recuperarea a aproximativ un milion de euro, sumă încasată din chirii, plus penalităţi şi dobânzi, pentru unul dintre imobilele din Sibiu pe care fostul şef al statului l-a pierdut în instanţă.
Planul de pace al administrației Trump pentru Ucraina stârnește dispută: concesii pentru Rusia sau câștig diplomatic pentru Kiev?
Publicarea unui proiect cu 28 de puncte privind planul de pace al administrației Trump pentru Ucraina (vezi mai jos textul integral) a declanșat o dezbatere intensă. Documentul, difuzat pe rețelele sociale și analizat de jurnalistul PBS Nick Schifrin, propune un acord amplu care îmbină garanții de securitate, limitări strategice pentru NATO și concesii teritoriale majore.
Fatima Bosch din Mexic a câștigat Miss Univers 2025, într-un concurs plin de scandaluri și acuzații de manipulare
Finala Miss Univers 2025, desfășurată în Thailanda, a fost dominată de controverse, eclipsând chiar și momentul în care mexicana Fatima Bosch a fost încoronată câștigătoare. Bosch, 25 de ani, devenită rapid favorita publicului, a ajuns în centrul unui conflict internațional după ce a fost mustrată public de directorul Miss Universe Thailand, Nawat Itsaragrisil, în timpul unei ședințe transmise live. Episodul a declanșat un protest fără precedent: mai multe concurente au părăsit sala în semn de solidaritate.
Guvernul dorește reducerea cu 10% a cheltuielilor cu personalul de către ministere, nu neapărat reducerea salariilor
Într-o precizare cu privire la mesajele publice referitoare la decizia Guvernului de a reduce salariile cu 10%, purtătoare de cuvânt a Guvernului, Ioana Ene-Dogioiu, a precizat că „nu este vorba de o tăiere a salariilor cu vreun procent, în speță 10%. [...] Este vorba doar despre o reducere a fondului de cheltuielile cu personalul și fiecare ordonator de credit în parte va avea libertatea să decidă cum anume, în mod concret, va opera această reducere stabilită prin proiect”.
România va juca cu Turcia în „semifinala” barajului pentru Campionatul Mondial de fotbal din 2026
Astăzi, 20 noiembrie, în urma tragerii la sorți, România a aflat că va juca cu naționala Turciei în „semifinala” barajului pentru Campionatul Mondial de fotbal din 2026, în deplasare, pe 26 martie.
Contestația AUR privind creșterile taxelor locale va fi judecată de CCR abia pe 4 februarie 2026 (10 decembrie a.c., după o dublă reevaluarea de către CCR). Guvernul solicită schimbarea termenului
Curtea Constituțională a stabilit inițial pentru 4 februarie 2026 (și pe 21 ianuarie, tot în cursul zilei de astăzi; CCR a revenit din nou și a stabilit 10 decembrie a.c.) data la care va judeca contestația depusă de AUR, împotriva unei legi ce prevede majorarea taxelor locale, adoptată marți de Parlament (Legea privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative). Guvernul solicită schimbarea acestui termen.
Peste 113.000 de semnalări de violență domestică în 10 luni, mai multe decât în aceiași perioadă a anului trecut
Conform unui raport al Inspectoratului General al Poliției Române, citat de G4Media, polițiștii au intervenit în primele zece luni ale anului 2025 la 113.144 de sesizări legate de violență domestică, ceea ce reprezintă cu 2.115 mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit poliției, creșterea semnalărilor nu ar reflecta o explozie a violenței, ci o încredere sporită a victimelor în sistem și în sprijinul pe care îl pot primi.
ANAF îl dă în judecată pe Klaus Iohannis pentru folosirea nelegală a unui imobil din Sibiu
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) l-a dat în judecată pe fostul președinte al României, Klaus Iohannis, la Tribunalul Sibiu, solicitând despăgubiri pentru folosirea unei jumătăți dintr-un imobil situat în centrul orașului. ANAF cere, totodată, instituirea de măsuri asigurătorii asupra bunurilor lui și ale familiei sale pentru a garanta recuperarea sumelor revendicate.
Horațiu Potra va fi adus în România, sub escortă, astăzi
Digi24 informează că Horațiu Potra se află într-un avion către România, însoțit de polițiști români, fiind extrădat din Emiratele Arabe Unite. Pe numele acestuia există un mandat de arestare într-un dosar al Parchetului General care are ca obiect infracțiuni împotriva ordinii constituționale în contextul alegerilor prezidențiale anulate de anul trecut.